Căutarea acului în carul cu fân. Asta par să facă românii care vor să-şi găsească un job într-o piaţă cu 25 de milioane de şomeri, cât înregistrează statele membre UE. Lucrurile arată astfel doar în statistici, pentru că în realitate oferta companiilor străine care vor să angajeze români este cu totul alta. Germania, Belgia şi Marea Britanie sunt în topul ţărilor care oferă cele mai multe joburi pentru cetăţenii români. Nu acceptă orice fel de „meseriaşi”, ci doar pe aceia pe care nu îi găsesc în propria piaţă. Care sunt profesiile, dar şi condiţiile care asigură cel mai uşor obţinerea unui job peste hotare?
Străinii se uită în România după oameni care să îşi cunoască foarte bine meseria, fie că este vorba de muncitori precum zidari, electricieni sau tâmplari, ori de medici, ingineri sau IT-işti. Cu alte cuvinte, nu oricărui muncitor sau oricărui absolvent de Medicină ori Politehnică îi este uşor să obţină un job în străinătate. Profilul candidatului ideal trebuie să se încadreze în acelaşi tipar, pentru că, exceptând calificările specifice fiecărui post, mai toţi angajatorii cer aceleaşi lucruri: experienţă în domeniu de minimum trei ani, la care se adaugă avantajul celei dobândite în străinătate, vârsta de până la 45 de ani, motivare puternică pentru muncă, disponibilitate imediată, cunoaşterea temeinică a unei limbi străine şi, în cele mai multe cazuri, deţinerea permisului de conducere, după cum susţine Ana Maria Onodi, consilier resurse umane în cadrul agenţiei de recrutare Krevin, una dintre companiile care se ocupă de plasarea de forţă de muncă în străinătate.
Ce se caută şi cum se plăteşte
Dincolo de condiţiile comune, oferta de joburi arată că angajatorii străini îşi aleg forţă de muncă din extremele pieţei: fie personal supracalificat, cu studii temeinice în domeniul pentru care aplică, fie meseriaşi, în cazul cărora accentul se mută de pe diplomă pe abilităţile practice.
În ceea ce priveşte prima categorie, profesiile cele mai căutate pe piaţa internaţională sunt cele de inginer şi specialist IT, spune Larisa Condriuc, operations manager Manpower Professional.
„Românii sunt foarte apreciaţi pentru profesionalism, nivelul de cunoaştere a limbilor străine şi uşurinţa cu care se integrează în medii noi de lucru şi într-o nouă cultură şi mediu social”, precizează reprezentanta Manpower Professional. Lucru care reiese şi din statisticile oficiale, în Europa fiind înregistraţi aproximativ 3,5 milioane de români care muncesc legal, potrivit lui Daniel Tecu, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Româneşti din Europa (FADERE).
Germania, Norvegia, Suedia şi Belgia sunt ţările care oferă tot mai multe oportunităţi pentru inginerii cu specializare în electronică, mecanică sau în domeniul extracţiei petroliere şi pentru cei cu experienţă pe platforme marine, suţine Larisa Condriuc.
În domeniul IT, cele mai căutate profile în rândul companiilor străine sunt cele de software developeri pe tehnologii Java şi web developeri pe diverse alte tehnologii.
Pentru toţi aceşti specialişti, salariul lunar ajunge până la 4.000-5.000 de euro, în funcţie de mai mulţi factori, precum experienţă sau studii.
„Topul” este confirmat şi de Andreea Mihăescu, asistent relaţii publice şi comunicare al portalului de recrutare BestJobs. Potrivit acesteia, cele mai mari şanse de angajare le au candidaţii din sectorul IT/telecom, în contextul în care numărul locurilor de muncă din străinătate pentru absolvenţii unei facultăţi în domeniu ajunge, în prezent, la aproape 300.
„Topul” este confirmat şi de Andreea Mihăescu, asistent relaţii publice şi comunicare al portalului de recrutare BestJobs. Potrivit acesteia, cele mai mari şanse de angajare le au candidaţii din sectorul IT/telecom, în contextul în care numărul locurilor de muncă din străinătate pentru absolvenţii unei facultăţi în domeniu ajunge, în prezent, la aproape 300.
„Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că o analiză a primului semestru din 2012 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011 arată că joburile din sectorul IT au crescut în intervalul menţionat cu 190%. Printre cele mai căutate profesii se numără software engineer, php developer sau network specialist”, afirmă Andreea Mihăescu, adăugând că IT-iştilor li se alătură cei care au o diplomă în inginerie sau sănătate.
Statisticile arată că numărul locurilor de muncă în străinătate a crescut în primele şase luni ale anului cu 32%, domeniile vizate fiind în principal IT/telecom şi sănătate.
12.000 de euro, salariu de medic în străinătate
Marea Britanie, Germania, Franţa, Belgia, Norvegia, Suedia sau Danemarca sunt ţările care recrutează cei mai mulţi medici şi personal medical din România, iar cea mai mare căutare o au anesteziştii, medicii de urgenţă şi cei de nişă, precum doctorii oncologi.
Salariile medicilor tineri, fără prea multă experienţă, pornesc de la 5.000 de euro, la care se adaugă diferite alte facilităţi. Un doctor cu experienţă poate ajunge însă şi la un venit lunar de 12.000 de euro. Şi asta în timp ce asistenţii medicali sunt ofertaţi cu salarii cuprinse între 1.500 şi 2.000 de euro. Dacă este să compăram aceste oferte cu veniturile din ţară, atunci putem vorbi de salarii de cel puţin 10 ori mai mari, în cazul medicilor, dar şi a personalului medical.
Potrivit aceleiaşi platforme de recrutare, topul primelor zece ţări care oferă cele mai multe locuri de muncă pentru români în aceste domenii vedetă este alcătuit din: Germania, Belgia, Marea Britanie, Franţa, Cehia, Italia, Olanda, Ungaria, Irlanda şi Suedia.
Meseriaşii români, apreciaţi afară
În ceea ce priveşte joburile aflate la polul opus al pieţei forţei de muncă, respectiv meseriile pentru care diploma este mai puţin im portantă, cele mai multe oferte sunt pentru calificări precum instalator, zidar sau electrician.
„Clienţii din străinătate, şi aici ne referim în special la cei din Uniunea Europeană, caută forţă de muncă românească pentru instalaţii sanitar-termice, climatizare şi ghene de ventilaţie, zidărie, electricitate, amenajări interioare, tâmplăria din lemn şi PVC, zugraveală interioară şi exterioară, sudură, lacătuşerie, asamblare căsuţe de lemn, domeniul forestier, cel auto, respectiv şoferi profesionişti, dulgherie, mecanică sau agricultură”, după cum spune Ana Maria Onodi, reprezentantă a agenţiei Krevin, despre cele mai căutate meserii.
Astfel, un instalator român poate primi în străinătate un salariu lunar net cuprins între 1.300 şi 2.000 de euro, în timp ce un zidar va încasa între 1.300 şi 1.500 de euro. Un salariu asemănător va câştiga şi un electrician, respectiv 1.300 şi până la 2.000 de euro, sau un rigipsar, al cărui salariu poate varia de la 1.300 la 1.600 de euro net. Aceeaşi sumă lunară o va primi un tâmplar sau un zugrav care lasă România pentru o ţară precum Franţa, Marea Britanie sau chiar Grecia.
Venituri de invidiat, între 1.400 şi 2.000 de euro lunar net, vor primi şi cei care deţin o calificare precum cea de sudor, asamblator căsuţe de lemn, muncitor forestier sau şofer.
În ceea ce priveşte ţările în care toate aceste categorii de muncitori îşi pot găsi cu uşurinţă un loc de muncă, fiind vorba despre statele cu cele mai multe astfel de joburi disponibile, ele sunt: